18 iun., 2024

11 milioane de Euro pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale în orașe

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în calitate de Autoritate de Management, publică astăzi, 18 iunie 2024, Ghidul Solicitantului pentru Dezvoltarea infrastructurii educaționale pentru învățământul timpuriu (antepreșcolar și preșcolar), primar, gimnazial, liceal, învățământul profesional, inclusiv dual, Apel destinat Orașelor PR/NE/2023/6/RSO4.2/2/ÎNVĂȚĂMÂNT ORAȘE, Prioritatea 6 – O regiune educată.
Alocarea financiară disponibilă pentru acest apel de proiecte este de 11.717.356 euro.
Apelul este dedicat unităților administrativ-teritoriale Orașe din regiunea de dezvoltare Nord-Est.

Sunt eligibile următoarele activități:

  • Crearea/ modernizarea/ extinderea/ echiparea/ dotarea unităților de învățământ;
  • Achiziționarea de mijloace de transport școlar electrice (echipate pentru transportul elevilor cu dizabilități locomotorii);
  • Stații de încărcare electrică instalate la nivel de unitate școlară;
  • Digitalizarea unităților prin platforme digitale de comunicare și schimb de documente, baze de date, biblioteci virtuale, dotări cu infrastructura de proiectare și mapare video, tablete, echipamente IT, software educaționale asociate învățământului on-line, etc.;
  • Infrastructura sportivă asociată unităților de învățământ, etc;
  • Modernizarea/ extinderea (nu și crearea) campusurilor profesionale integrate pentru educație și formare profesională;
  • Modernizarea/ extinderea (nu și crearea) atelierelor inteligente în învățământul secundar.

Cererile de finanțare vor putea fi depuse prin sistemul informatic MySMIS 2021/2021+ în perioada 20 iunie 2024, ora 14.00 – 31 octombrie 2024, ora 14.00.

Valoarea nerambursabilă a proiectului este de minimum 200.000 euro și maximum 1.500.000 euro.

Apelul este de tip competitiv, cu depunere continuă a documentațiilor de finanțare, cu termen de închidere.

Documente suport

Ghidul Solicitantului Dezvoltarea infrastructurii educaționale pentru învățământul timpuriu (antepreșcolar și preșcolar), primar, gimnazial, liceal, învățământul profesional, inclusiv dual, Apel destinat Orașelor, P6publicat pe 18.06.2024

Sari la conținut