O treime dintre alimentele produse la nivel mondial sunt irosite, rezultând pierderi economice de 1 trilion de milioane de dolari/an. În practică, acest lucru înseamnă că, de la plantare și până în momentul în care produsele sunt consumate, aproximativ 1,3 miliarde de tone de mâncare sunt irosite.[1]
E adevărat! Statisticile prezintă de multe ori o situație în care unii se regăsesc în totalitate, iar alții deloc. Iar în medie, de multe ori, nici unii nici alții nu pot înțelege stilul celeilalte categorii și, mai ales, nevoile.
Dar domeniul agroalimentar este unul care ne privește pe toți. De la prima oră a dimineții, până seara târziu. În cele mai monotone zile și în cele festive. În fiecare zi ne întâlnim cu produsele acestui domeniu și uneori (mai des sau mai rar) chiar începem să ne întrebăm: de unde și cum sunt obținute aceste produse? Cum sunt utilizate resursele naturale în acest domeniu care se bazează în principal pe acestea?
Care este situația agroalimentară în regiune și cum ne influențează dezvoltarea evoluția acestui domeniu?
Nivelul scăzut al productivității și ponderea ridicată a populației ocupate în agricultură duc spre caracterizarea sectorului ca fiind unul cu produse și servicii cu valoare adăugată scăzută.[2] La nivel național, implicit regional, vor trebui realizate eforturi care să asigure diminuarea importurilor de produse agroalimentare ce duc către un consum din valoarea adăugată brută realizată pe plan intern.[3]
Obiectivul 2 din Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă 2030 are ca țintă promovarea unei agriculturi durabile, practică ce implică tehnologii viabile din punct de vedere economic pe termen lung și care asigură o producție de înaltă calitate și profitabilă, cu un impact minim asupra resurselor naturale.[4]
Domeniul Agroalimentar este deja unul în care adoptarea economiei circulare nu prezintă neapărat o noutate, lanțul valoric fiind compus din verigi scurte, unde se poate interveni punctual pentru a le eficientiza. Caracterul de noutate și cel care face diferența poate fi inovația și maximizarea utilizării resurselor în cel mai mic detaliu, fără a periclita mediul. Aspecte ce implică un cost semnificativ pentru echipamente și pregătirea/atragerea de personal calificat.
Conform RIS3 Nord-Est, agricultura și manufactura joacă un rol mai puternic în comparație cu alte țări UE-27. Sectoarele lemn și mobilă, textile și agroalimentar joacă un rol major în economia națională în ceea ce privește contribuția la PIB, ocuparea forței de muncă și exporturile. Însă, acestea sunt sectoare „low technology” bazate pe avantaje competitive, cum ar fi capacități de producție masivă sau salarii mici. Investițiile în cercetare și dezvoltare sunt concentrate în “high technology” și ”medium-high technology”, ponderea IMM-urilor care folosesc tehnologie avansată fiind scăzută.
Bariera legată de costul echipamentelor este, deci, semnificativă în sectorul agroalimentar.
Principale provocări în practicarea unei economii circulare în domeniul Agroalimentar
- Îmbunătățirea nivelului productivității agricole, fără a periclita factorii de mediu (aer, apă, calitatea solului, biodiversitate).
Direcții utile:
- Scăderea gradului de fragmentare a exploatațiilor agricole, care ar conduce către o creștere a rentabilității în producție, cu implicarea inclusiv de parteneriate (aproape 75% din fermele din România au o suprafață mai mică de 2 ha și 70% au venituri mai mici de 2.000 euro)[5];
- Creșterea nivelului de pregătire a fermierilor (inclusiv stimularea parteneriatelor de practică între licee/universități agricole și ferme comerciale; creșterea nivelului de conștientizare a fermierilor cu privire la beneficiile de mediu)
O creștere a nivelului de pregătire a fermierilor nu doar că duce spre eficientizarea practicilor deja existente, dar poate ridica noi subiecte în discuție și chiar introducerea pe piața regională de noi produse cu o valoare adăugată mare.
Este și cazul plantațiilor de șofran, tot mai populare în regiune (în special în județul Suceava). Astfel de practici sunt și un important pol de dezvoltare socială, aducând oportunități de angajare și în rândul persoanelor defavorizate. Detalii aici
De asemenea, un nivel de pregătire sporit în rândul fermierilor duce și la implementarea cu o mai mare deschidere de soluții inovatoare în fermă, cu asumarea unui grad de risc studiat îndeaproape și o abordare mai aplicată a procedurilor mai puțin tradiționale, dar care se dovedesc eficiente.
Dăm exemplu o fermă din Italia care, prin schimbarea pardoselii dintr-o crescătorie de pui, a reușit să reducă emisiile de amoniac (NH3) și de mirosuri neplăcute și să îmbunătățească condițiile de creștere a animalelor (observate în scădere a medicamentației utilizate, a leziunilor picioarelor și a mortalității).
Sistemul inovator de pardoseală AviHome (AFS) a creat un model durabil de creștere a păsărilor de carne, fără a compromite veniturile nete. Analizele și testele întreprinse au arătat că sistemul menționat mai sus poate fi considerat BAT (Best Available Techniques – Cele mai bune tehnici disponibile) pentru limitarea emisiilor de NH3 în atmosferă.
Această inovație aduce beneficii de cost pentru eliminarea gunoiului, reduce consumul de energie electrică, scade numărul de tratamente și crește greutatea medie a păsărilor din fermă. Detalii aici
- Creșterea nivelului de dotare tehnologică a fermelor.
Un bun exemplu de utilizare a tehnologiei în agricultură este cel al implementării de senzori în podgorie pentru prevenirea infecțiilor cu Plasmopara viticola – mana viței de vie.
Proiectul PVsensing se bazează pe utilizarea unor senzori inovatori, cu scopul de a colecta date utile pentru o mai bună înțelegere și simulare a ciclului de viață al agentului patogen Plasmopara viticola și de a dezvolta un indice de risc mai precis și mai fiabil pentru infecțiile cu mucegaiul pufos, care să fie implementat în modelul de prognoză. Proiectul poate fi replicat și și-a demonstrat eficiența prin reducerea numărului de tratamente efectuate, cât și prin reducerea impactului asupra mediului și sănătății umane. Detalii aici
Un alt exemplu vine din domeniul irigațiilor și definirea corectă a nevoilor de apă pentru culturile pomicole. Datele necesare pentru activarea automată a sistemului de irigare sunt, în esență, două: potențialul matriceal al solului, adică forța cu care apa este reținută de sol și procentul de apă prezent în sol. Combinarea acestor două date a permis definirea pragurilor sub care trebuie să pornească sistemul de irigare și celor peste care trebuie să se oprească. Utilizat la trei ferme din Italia, acest sistem a permis o economie a apei de la 30% până la 50%, maturarea fructelor făcându-se în aceleași condiții ca în cazul irigațiilor tradiționale. Beneficii secundare sunt, desigur, și cele de natură economică cu privire la consumul mai redus de energie electrică, de costuri mai scăzute cu uzura echipamentelor, cât și beneficii de mediu, evitându-se o irigare excesivă și implicit transportarea în adâncime (și mai departe în pânza freatică) a substanțelor nutritive din sol. Detalii aici
- Dezvoltarea unei piețe de desfacere a produselor.
Direcții utile:
- Creșterea gradului de cooperare între fermieri (înființarea de cooperative, asociații de producători, aderarea la clustere, asocierea cu mediul de cercetare, inițierea de schimburi de experiență interregionale și internaționale etc.).
Termenul de „cooperativă” trezește anumite reticențe în cadrul publicului larg, ca urmare a existenței acestor forme asociative în cadrul sistemului politic de dinainte de anii ‘90. Se dovedesc a fi însă o practică foarte eficientă, unind sub același scop fermieri ce au obiective comune și oferindu-le un cadru complet de dezvoltare, o voce mai puternică pentru a-și exprima nevoile și o mai mare stabilitate pe piață.
Un exemplu de cooperativă „a zilelor noastre” este Cooperativa Agricolă Lunca Someșului Mic, proiect implementat de Fundația Civitas pentru Societatea Civilă – Filiala Cluj în parteneriat cu Fundația Româno-Americană. Detalii aici
–––––
Mențiune: Exemplele de bune practici prezentate în acest material sunt strict orientative. Scopul prezentării lor este de a oferi o viziune mai aplicată asupra acțiunilor adoptate în mediul antreprenorial, acțiuni ce integrează grija față de mediu, inovarea în cercetarea de soluții noi pe piață (menite să abordeze economia circulară) ori îmbunătățirea unor procese care să crească eficiența (re)utilizării resurselor. Exemplele date pot avea numeroase alte abordări și aplicări în domeniu, în funcție de resursele și viziunea fiecăruia, iar prezentarea lor nu are caracter de marketing sau comercial.
[1] https://www.fao.org/in-action/seeking-end-to-loss-and-waste-of-food-along-production-chain/en/
[2] Program sprijinit din FEDR (Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică), FSE+, Fondul de coeziune și FEPAM – articolul 21 alineatul (3)
[3] 10 Romanian Statistical Review – Supplement nr. 2 / 2018
[4] Planul de Actiune pentru SNEC – pag 20
[5] https://dezvoltaredurabila.gov.ro/strategia-nationala-pentru-dezvoltarea-durabila-a-romaniei-2030-i